Au trecut trei săptămîni din Postul Mare, al Paştelui, timp în care credincioşii s-au rugat mai mult, au mers mai des la Biserică iar unii s-au şi împărtăşit.
În lumea antică, la romani şi iudei, crucea era folosită pentru răstignirea şi pedepsirea răufăcătorilor. Lui Iisus Hristos i s-a rezervat tocmai acest mod nedemn de osîndire. Astfel, în cazul Mîntuitorului, crucea a devenit altarul pe care s-a adus jertfă pe Sine Însuşi pentru toţi oamenii, din toate timpurile.
În duminica a treia din acest post, numită şi "a Sfintei Cruci",Sfânta Cruce impodobita cu flori si busuioc a fost purtata din altar si adusă în procesiune solemnă în mijlocul Bisericii de catre parintele Ciprian si ceilalti preoti ai Sfintei Bisericii noastre spre închinare şi cinstire şi va rămâne aici până sâmbăta următoare, deci, pentru întreaga săptămână a Sfintei Cruci.
Regretatul părinte Ilie Cleopa spunea că "acest ritual se face pentru a ne întări în nevoinţa postului, ca să-l putem parcurge cu folos, pînă la capăt".
Creştinismul nu poate fi conceput fără cruce, ea fiind semnul cel mai distinctiv,iar "Semnul Sfintei Cruci nu poate fi separat de jertfa lui Iisus Hristos pe lemnul Crucii.
Ea dobîndeşte putere de viaţă, din iubirea dumnezeiască, jertfită pe Cruce pentru toţi oameni", ne-a spus părintele Cristian in timpul Predicii de astazi...
Pentru orice creştin, Crucea înseamnă şi lupta necontenită cu păcatul, cu răul, sub toate formele lui de manifestare. Crucea înseamnă şi înfrînarea de la pornirile rele, rezistenţa împotriva tuturor încercărilor diavolului de a-l abate pe om de la dreapta credinţă. "Bucuria rodeşte tainic în toţi cei care se închină, preaslăvind pe Hristos Cel Jertfit pe Cruce, pentru toţi oamenii, reînnoind viaţa. Sfînta Cruce aduce linişte acolo unde este tulburare, iubire unde este ură, lumină unde este întunericul păcatului", a mai spus părintele Cristian...
RUGACIUNEA SFINTEI CRUCI
Sa se scoale Dumnezeu, si sa se risipeasca vrajmasii Lui, si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cum piere fumul, cum se topeste ceara de fata focului, asa sa piara demonii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si se insemneaza cu semnul Crucii, zicand:
Bucura-te, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, care gonesti demonii cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorat la iad, si a calcat puterea diavolului, si te-a daruit noua pe tine, cinstita Crucea Sa, spre izgonirea a tot vrajmasul.
O, preacinstita si de viata facatoare Crucea Domnului, ajuta-mi mie cu Sfanta Fecioara Nascatoare de Dumnezeu si cu toti Sfintii, in veci. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu